MENIU

Înspăimântător! Scrisoarea unui pompier italian către o fetiţă pe care nu a putut să o salveze

Atunci când eşti pompier, iar datoria ta este să salvezi oameni în pericol de moarte, nimic nu poate fi mai dureros decât o piederea vieţii unui copil.

Un bărbat implicat în operaţiunile de salvare din Pescara del Tronto, unul dintre cele mai afectate oraşe de cutremurul din centrul Italiei, i-a scris câteva rânduri, Giuliei, o fetiţă care şi-a dat ultima suflare sub dărâmături, înainte ca pompierii să ajungă la ea.

"Bună, micuţo! Iartă-ne dacă am ajuns târziu la tine, din păcate încetasei deja să respiri. Dar vreau să ştii de acolo, sus, că am făcut tot ce era posibil să te scoatem de acolo. Când mă voi întoarce la casa mea din Aquila, o să știu că există un înger care mă veghează din cer. Vei fi o stea strălucitoare în noapte. Adio Giulia, te iubesc chiar dacă tu nu ai apucat să mă cunoști'', a scris Andrea, căci acesta este numele lui.

Centrul Italiei a fost afectat, pe 24 august, de trei cutremure de suprafaţă - cu magnitudini de 6,0, 5,4 şi 4,8 grade - urmate de sute de replici. Primul cutremur, de 6,0 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri. Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri. Cele trei seisme au fost urmate de zeci de replici cu intensităţi între 2 şi 4 grade. Situaţiile cele mai grave sunt în comunele Amatrice, Accumoli şi Arquata del Tronto.