MENIU

Inflația din SUA a ajuns la maximul ultimilor 40 de ani

Sursa foto: Pixabay

Inflaţia a continuat să crească în ritm accelerat în luna martie în SUA, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, ceea ce creşte şansele pentru o nouă majorare de dobândă din partea Rezervei Federale, transmite Reuters.

Datele privind indicele preţurilor de consum, publicate marţi de Departamentul Muncii, arată că în luna martie comparativ cu luna februarie, preţurile au crescut cu 1,2%, cel mai mare salt înregistrat după luna septembrie 2005. În ritm anual, preţurile de consum au înregistrat un salt de 8,5%, cea mai mare creştere în ritm anual de după luna decembrie 1981. În plus, este pentru a şasea lună consecutiv când preţurile de consum în SUA înregistrează un salt anual de peste 6%, scrie Agerpres.

Departamentul Muncii a precizat că preţurile la benzină au crescut cu 18,3% comparativ cu luna februarie şi au fost responsabile pentru mai mult de jumătate din inflaţie. Potrivit Asociaţiei Americane pentru Automobile (AAA), preţul mediu la benzină a atins un maxim istoric de 4,33 dolari galonul (un galon este echivalent cu 3,785 litri) în luna martie. Chiar dacă benzina a fost principalul factor care a stat la baza inflaţiei de luna trecută, preţurile la alimente şi servicii au avut şi ele o contribuţie importantă.

Rusia este al doilea mare exportator mondial de ţiţei. SUA au interzis importurile de petrol, gaze lichefiate, gaze naturale şi cărbune din Rusia ca parte a unui pachet mai amplu de sancţiuni impuse Moscovei după invadarea Ucrainei. Pe lângă scumpirea benzinei, războiul din Ucraina, care acum a intrat în cea de-a doua lună, a provocat şi o creştere globală a preţurilor la alimente deoarece Rusia şi Ucraina sunt mari exportatori de materii prime agricole precum grâu şi ulei de floarea soarelui.

În luna martie, Banca Centrală a SUA a majorat dobânda de politică monetară cu 0,25%, prima majorare a costului creditului din ultimii trei ani. Mulţi analişti cred că avansul inflaţiei va determina Fed să adopte o nouă majorare a costului creditului, de data aceasta cu 0,50%, la reuniunea care va avea loc luna viitoare.

Mai multe articole despre:
sua inflatie record