Incident șocant în Grădina Botanică din Sydney: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost lovite de fulger
Incident șocant în Grădina Botanică din Sydney! Patru persoane au fost transportate la spital cu arsuri după ce au fost lovite de fulger. Printre răniți se află un adolescent, o tânără de 20 de ani și un bărbat și o femeie, ambii de 30 de ani.
Un purtător de cuvânt al New South Wales Ambulance a declarat că un fulger a lovit un copac sub care se aflau patru oameni, luni, în jurul orei locale 12.45. Cei patru au fost şi eu afectaţi. Mai multe echipaje au tratat pacienţii: un adolescent, o tânără de 20 de ani şi un bărbat şi o femeie, ambii de 30 de ani, relatează The Guardian preluat de News.ro.
Cele patru persoane şi-au "pierdut cunoştinţa" când au fost lovite de fulger, dar şi-au revenit la scurt timp după aceea, a precizat purtătorul de cuvânt al ambulanţei.
Adolescentul şi femeia în vârstă de 20 de ani au fost transportaţi la spitalul Royal Prince Alfred şi rămân în stare stabilă, în timp ce bărbatul şi femeia mai în vârstă au fost duşi la spitalul St Vincent's.
Cei patru pacienţi au fost transportaţi în stare stabilă după ce au suferit "câteva arsuri" din cauza fulgerului. Ei erau monitorizaţi pentru probleme cardiace.
Luni după-amiază, au fost detectate aproximativ 75.000 de descărcări electrice pe o rază de 100 km în zona oraşului Sydney, a anunţat meteorologul Ben Domensino de la Weatherzone.