MENIU

Incident bizar în Myanmar. O piesă metalică de aproape cinci metri a căzut din cer

O piesă din metal de dimensiuni relativ mari a căzut din atmosferă într-o zonă minieră din nordul statului Myanmar, existând suspiciuni că ar fi vorba de o piesă a unui satelit fabricat în China.

Obiectul de formă cilindrică, având lungimea de 4,5 metri şi diametrul de 1,2 metri, a căzut joi dimineaţă în regiunea Kachin, în nordul Myanmarului, scrie Mediafax.

O altă piesă metalică, cu lungimea de zeci de centimetri şi inscripţionată în limba chineză, a căzut pe o casă din apropiere, distrugând acoperişul.

Există suspiciuni că incidentul ar putea avea legătură cu lansarea eşuată a unui satelit chinez.

 China a lansat miercuri seară, din Complexul astronautic Jiuquan, o rachetă care urma să plaseze pe orbită un satelit experimental.

Localnicii din nordul Myanmarului au semnalat un zgomot foarte puternic, precizând că obiectul cilindric căzut din atmosferă a sărit circa 50 de metri după ce a atins iniţial solul