INCENDIU VIOLENT în Cape Town. Arde sediul parlamentului Africii de Sud VIDEO
Un important incendiu s-a declanşat duminică dimineaţa la sediul parlamentului Africii de Sud, situat în oraşul Cape Town. Orașul a fost deja victima unui incendiu grav în luna aprilie a anului trecut, când flăcările au distrus o parte bibliotecii prestigioasei universităţi din Cape Town.
„A luat foc acoperişul, iar clădirea Adunării Naţionale a fost de asemenea cuprinsă de flăcări”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din Cape Town.
La locul incendiului s-au deplasat şase autospeciale şi 36 de pompieri, în prezent focul fiind ţinut sub control.
Deocamdată nu a fost avansat niciun bilanţ, iar cauza incendiului nu este cunoscută.
Incendiul a început să se extindă în jurul orei 03:30 GMT. La începutul dimineţii, flăcări şi o coloană de fum puteau fi văzute deasupra clădirii.
Sediul \"\"Adunării Naţionale este pentru moment în siguranţă\"\", a declarat fostul primar al oraşului Cape Town Patricia de Lille, actual ministru pentru lucrări publice şi infrastructură.
Parlamentul Africii de Sud, format din Adunarea Naţională şi o cameră superioară numită Consiliul Naţional al Provinciilor, se află la Cape Town, în timp ce sediul guvernului este la Pretoria.
Cape Town a fost deja victima unui incendiu grav în luna aprilie a anului trecut, când flăcările au distrus o parte bibliotecii prestigioasei universităţi din acest oraş sud-african