Incendiu puternic în Atena. Pompierii se luptă cu focul
Peste 160 de pompieri se luptau duminică să stingă un incendiu major, izbucnit la aproximativ 60 de kilometri de Atena, din cauza vânturilor puternice, au informat autorităţile.
Peste 160 de pompieri se luptau duminică să stingă un incendiu major, izbucnit la aproximativ 60 de kilometri de Atena, din cauza vânturilor puternice, au informat autorităţile, citate de AFP.
Potrivit pompierilor, incendiul a fost raportat cu o zi înainte în munţii din apropierea staţiunii Loutraki, aflată la vest de capitală.
"Focul arde în apropierea vârfului muntelui", a declarat şeful adjunct al operaţiunilor, Stefanos Kolokouris, pentru televiziunea publică ERT. "Încercăm să delimităm un perimetru, dar terenul este foarte accidentat, cu râpe", a explicat el.
Patru bombardiere cu apă şi şase elicoptere participă la operaţiuni. Din lipsa drumurilor de acces, două escadroane de pompieri au fost transportate pe vârful muntelui de un elicopter Super Puma, potrivit agenţiei naţionale de presă ANA.
Autorităţile au evacuat 50 de persoane dintr-o mănăstire sâmbătă, după izbucnirea incendiului, însă au subliniat că nicio altă zonă nu a fost ameninţată.
Pompierii au relatat duminică că au fost solicitaţi să intervină în circa 80 de incendii în ultimele 24 de ore. De la începutul anului, în zonele urbane şi rurale, au fost înregistrate peste 9.600 de incendii.