MENIU

Incendiu la un adăpost pentru refugiați din Germania. Cinci oameni au fost răniți

Un incendiu a izbucnit într-un adăpost pentru refugiați în orașul german Heppenheim. Cinci oameni au fost răniți, dintre care unul este în stare gravă, după ce a sărit pe geam încercând să se salveze.

În Germania, care se așteaptă la un aflux de circa 800.000 de refugiați și imigranți în acest an, au avut loc peste 100 de incendieri împotriva adăposturilor pentru azilanți în ultimele luni, conform Agerpres.

O persoană din adăpost care a încercat să se salveze sărind pe fereastră de la etajul al doilea este grav rănită'', a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, Christiane Kobus, într-un comunicat, precizând că celelalte patru persoane au fost ușor rănite ca urmare a inhalării de fum.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului, potrivit sursei.

Majoritatea recentelor atacuri asupra adăposturilor pentru azil în Germania au avut loc asupra unor clădiri goale destinate să devină adăposturi. Unii politicieni au avertizat însă că este doar o chestiune de timp înainte ca refugiații să fie atacați.