Incendiu la Ambasada României din Irak: angajaţii misiunii diplomatice, evacuaţi de urgenţă
Incendiu la Ambasada României din Irak: toţi angajaţii misiunii diplomatice au fost evacuaţi de urgenţă.
Ministerul de interne de la Bagdad a comunicat că mai multe echipe de pompieri au intervenit la faţa locului. Deocamdată, nu este cunoscută cauza incendiului, însă, din fericire, nu a fost înregistrată nicio victimă.
Pompierii continuă să lupte cu flăcările, care au cuprins al doilea etaj al clădirii.
Ramona Mănescu, ministru de Externe la Realitatea TV: "În primul rând vreau să vă spun că incendiul s-a produs la 10,45, în dimineaţa aceasta. Noi am aflat imediat evident de la cei din misiune. A fost cauzat de explozia unei butelii, a fost un accident mai degrabă paşnic, deci nu vorbim de ceva mai grav de atât. Din nefericire, unul dintre colegi a fost rănit şi a primit îngrijiri medicale, este în afara oricărui pericol, noi am discutat cu dumnealui, am ţinut legătura cum s-a întors de la spital. Are mâinile bandajate, pentru că arsurile sunt la mâini, sunt răni uşoare, dar chiar şi aşa noi i-am rugat pe colegi să ţină în permanenţă legătura cu dumnealui ca să ne asigurăm că starea de sănătate îi este bună".