MENIU

Incendiile devastatoare din Grecia. Pericolul rămâne ridicat. Au fost identificate 53 de noi focare

Pompierii greci au identificat 53 de noi focare de incendii. Foto/Arhivă

Pompierii eleni au identificat 53 de noi incendii de vegetaţie de sâmbătă până duminică, însă niciunul dintre focare nu era scăpat de sub control până duminică la prânz. Situaţie îmbunătăţită substanţial faţă de ultimele 14 zile.

Unele echipe de pompieri care au venit în Grecia din alte ţări europene pentru a ajuta la oprirea incendiilor se întorc în ţările lor. Spre exemplu, echipa de pompieri români a plecat duminică spre ţară, conform DPA. Pompierii germani au rămas însă pentru a lupta cu flăcările în vestul Peloponezului, regiune ţinută sub observaţie strictă din cauza apariţiei unor noi focare de mică amploare ce însă trebuie stinse imediat.

Conform Protecţiei Civile elene, pericolul de incendiu rămâne "ridicat spre foarte ridicat". Numeroase zone din jurul capitalei Atena, precum şi din sudul insulei Evia şi din nordul peninsulei Peloponez sunt foarte expuse pericolului de noi incendii. În aceste zone vegetaţia este foarte uscată, iar vântul care bate cu putere poate transforma orice mic focar într-un incendiu de amploare.