MENIU

Încă un petrolier străin, reținut de forțele iraniene. Tensiuni maxime în Golful Persic

Corpul Gărzilor Revoluţionare din Iran (IRGC) a reţinut un petrolier străin în Golf care transporta ilegal combustibil pentru unele state arabe, a transmis televiziunea de stat iraniană duminică, informează Reuters, citată de Agerpres.

''Unele forţe navale ale IRGC au oprit un petrolier străin în Golful Persic, care transporta ilegal combustibil pentru unele ţări arabe", a transmis postul de televiziune, care l-a citat pe comandantul IRGC Ramezan Zirahi.

"Nava transporta 700.000 de litri de combustibil. Şapte marinari aflaţi la bordul navei cisternă, având diferite naţionalităţi, au fost reţinuţi", conform aceleiaşi surse.

Potrivit agenţiei IRNA citată de AFP, incidentul a avut loc în zona insulei Farsi în nordul Golfului.

Luna trecută, Iranul a capturat un petrolier care naviga sub pavilion britanic în Strâmtoarea Ormuz, pentru presupuse încălcări marine şi i-a permis altuia să-şi continue drumul după emiterea unui avertisment.

Tensiunile au crescut între Iran şi Occident după ce comandouri iraniene au capturat petrolierul britanic, incident ce a survenit după ce forţele britanice au reţinut un petrolier iranian lângă Gibraltar, acuzându-l de încălcarea sancţiunilor asupra Siriei.

Calificând reţinerea navei Stena Impero în Strâmtoarea Ormuz ca fiind ilegal, Marea Britanie a respins ideea că ar putea elibera petrolierul iranian în schimbul celui britanic sechestrat de IRGC.

Mai multe articole despre:
Iran petrolier Golful Persic