MENIU

Încă o țară din America de Sud înregistrează cazuri de variantă Omicron, deși gradul de vaccinare este de peste 90%

Omicron mai lovește încă un stat din America de Sud. Foto/Profimedia

Chile a anunţat sâmbătă primul caz al variantei Omicron a coronavirusului pe teritoriul său, la un călător sosit din Ghana la 25 noiembrie.

„Acest străin, cu domiciliul în Chile, a intrat în ţară cu un test PCR negativ”, dar testul suplimentar obligatoriu la sosirea pe aeroport a dat un rezultat pozitiv, a explicat într-un comunicat ministerul regional al sănătăţii din oraşul chilian Valparaiso, situat la 120 de kilometri vest de capitala Santiago.

Acest pasager, care primise două doze de vaccin Pfizer, "este în stare bună şi a fost plasat în izolare", iniţial la domiciliul său înainte de a fi nevoit să meargă într-o unitate sanitară, a precizat această sursă.

Chile numără peste 1,7 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 38.000 de persoane au murit în ţară din cauza acestei boli de când pe teritoriul său a fost detectat primul caz de coronavirus, la 3 martie 2020.

În ceea ce priveşte vaccinarea, Chile este una dintre cele mai avansate ţări din lume, cu 91,22% din populaţia eligibilă pentru vaccinare deja imunizată cu o doză dublă. 

Mai multe articole despre:
omicron oms granite pandemie covid 19 pfizer doza 4 chile