Încă o ţară ar putea părăsi Eurovision. Motivul: Concursul este unul politic
Unii sunt daţi afară, alţii vor ei înşişi să plece. Dacă situaţia e încă indecisă în privinţa ieşirii Marii Britanii din UE, pe baza apropiatului referendum, există un Brexit care are sprijinul clar al populaţiei din această ţară: părăsirea Eurovision, potrivit unui sondaj citat de Telegraph.co.uk.
Potrivit studiului sociologic realizat în mai multe ţări europene, britanicii sunt cei mai dornici că ţara lor să iasă din concursul muzical european.
Potrivit sondajului YouGov citat de The Telegraph, 60% dintre britanici (eliminându-i pe cei care nu ştiu sau nu vor să se pronunţe pe această temă) doresc că ţară lor să părăsească Eurovisionul, în timp doar 40% vor că Marea Britanie să rămână în concurs. Peste jumătate din populaţie doreşte ieşirea de la Eurovision şi în Franţa, dar aici diferenţa între cele două tabere este mai mică: 54% vs. 46%, potrivit hotnews.ro.
În toate celelalte ţări incluse în studiu - Germania, Danemarca, Norvegia, Finlanda şi Suedia - majoritatea populaţiei doreşte că participarea la Eurovision să continue. Eurovision are cea mai mare susţinere în Suedia, unde 75% din populaţia interesată de subiect vrea Eurovision.
The Telegraph arată că, dintre toate aceste ţări, britanicii sunt, totuşi, cei care apreciază cel mai mult comentariile ce însoţesc spectacolul Eurovision şi sunt cei mai dornici să facă băşcălie pe tema concursului european.
Sursa citată aminteşte că, după succesul şi popularitatea Conchitei Wurst din 2014, audienţă Eurovision a scăzut brusc anul trecut, în Marea Britanie. The Telegraph mai arată că britanicii sunt cei mai convinşi că întregul eveniment este "politic" şi victoriile se decid în funcţie de criterii precum sprijinul ţărilor vecine şi prietene pentru un concurent sau altul.