MENIU

Încă o lovitură pentru britanici. Ce vor păți după Brexit. Comisia UE a făcut anunțul

Comisia Europeană a anunţat că permisele de conducere emise în Marea Britanie ar putea să nu mai fie valabile în UE, în urma retragerii statului britanic din Blocul comunitar, informează site-ul publicaţiei The Telegraph şi al postului Sky News, citate de Mediafax

În cazul în care cele două părţi nu vor putea ajunge la un acord privind transportul, recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere ar putea fi retrasă, ceea ce ar însemna că cetăţenii UE care călătoresc în Marea Britanie nu vor mai putea închiria maşini, sau obţine asigurări.

Potrivit site-ului publicaţiei Express, britanicii ar putea fi nevoiţi să deţină un permis internaţional de conducere (PIC).

Miercuri seară, Comisia Europeană a publicat documentul "Consecinţele retragerii Marii Britanii din UE".

Theresa May a început prezentarea poziţiei ţării sale privind relaţia cu Uniunea Europeană după Brexit, iar principalele subiecte care vor fi abordate sunt securitatea, transferul de putere la nivelul unor instituţii de stat, drepturile angajaţilor şi comerţul.

Marea Britanie speră că va încheia în luna martie un acord privind perioada de tranziţie post-Brexit şi că va ajunge la o înţelegere privind relaţiile comerciale pe termen lung până la finele acestui an.

Mai multe articole despre:
UE permise de conducere Brexit