MENIU

În prag de un nou război? UE trage un semnal de alarmă asupra situației din Ucraina

Uniunea Europeană (UE) a denunțat, joi, 'escaladarea' luptelor care au avut loc cu o zi înainte în estul Ucrainei, estimând că este vorba despre 'cea mai gravă încălcare' a armistițiului încheiat în februarie, escaladare ce riscă să alimenteze 'o nouă spirală a violențelor', informează AFP, citată de Agerpres.

Luptele violente care au avut loc ieri (miercuri) în jurul localității Mariinka, de lângă Donețk, în estul Ucrainei, constituie cea mai gravă încălcare a armistițiului, începând din februarie', a declarat Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a diplomației UE, în cadrul unei conferințe de presă.

'Escaladarea de ieri a survenit după deplasarea, de către separatiștii proruși, a unei mari cantități de arme grele spre linia de contact', deplasare raportată în timpul nopții de către observatori ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a precizat Kocijancic.

Noile lupte violente au provocat moartea a 24 de persoane în 24 de ore. Rebelii separatiști au negat orice implicare în ceea ce Kievul a descris ca fiind 'o ofensivă majoră' din partea lor, armata ucraineană declarându-se obligată să riposteze, pentru a-și menține pozițiile.

'Aceste lupte riscă să declanșeze o nouă spirală a violențelor și a suferințelor umane', a atenționat purtătoarea de cuvânt a diplomației UE, subliniind că 'armistițiul trebuie să fie pe deplin respectat și toate armele grele retrase (de pe linia frontului) și păstrate în situri de stocare, deschise verificărilor regulate de către reprezentanți ai OSCE'.

'Punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk la care s-au angajat toate părțile (implicate) nu pot reuși decât pe această bază', a conchis Maja Kocijancic.

Rusia, acuzată de Ucraina și de Occident că îi susține și îi înarmează pe separatiștii proruși, a denunțat, la rândul său, 'provocările' autorităților ucrainene. Ea și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu viitorul acordurilor de pace Minsk-2, semnate în data de 12 februarie.

'Acordurile de pace de la Minsk se află sub amenințare permanentă de a fi zădărnicite, din cauza acțiunilor autorităților de la Kiev, care încearcă să se eschiveze de la obligațiile lor privind stabilirea unui dialog cu Donbasul', a spus șeful diplomației ruse.

Într-un raport publicat miercuri seara, OSCE a anunțat că a observat 'deplasarea unui mare număr de arme grele în teritoriile controlate de autoproclamata republică populară Donețk, în general spre vestul liniei frontului, lângă Mariinka, înainte și în timpul luptelor'.

Mai multe articole despre:
UE Rusia Ucraina Minsk armistiţiu