MENIU

În plin conflict deschis Macron-Bolsonaro, scriitorul Paulo Coelho cere scuze Franței

Scriitorul brazilian Paulo Coelho a prezentat scuze publice Franţei - "Iertaţi-ne, iertaţi-ne de o mie de ori!" - după insultele şi cuvintele deloc diplomatice rostite la adresa acestei ţări de preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, în timpul crizei declanşate de incendiile din Amazonia, informează AFP, citată de Agerpres.

"Aceasta este o înregistrare video puţin cam tristă, pe care o fac pentru a cere iertare prietenilor mei francezi pentru această criză, aş zice pentru isteria lui Bolsonaro faţă de Franţa, faţă de preşedintele Franţei, faţă de soţia preşedintelui Franţei", a declarat în limba franceză scriitorul Paulo Coelho, într-un mesaj video publicat pe contul său de Twitter.

Cunoscutul romancier brazilian, născut în 1947 la Rio de Janeiro, este unul dintre cei mai citiţi scriitori din lume, romanul său "Alchimistul" fiind vândut în zeci de milioane de copii pe plan mondial.

"În timp ce Amazonia arde, ei nu au niciun argument şi nu fac altceva decât să insulte, să nege, să spună orice pentru a evita să îşi asume responsabilitatea", a adăugat scriitorul sud-american, referindu-se la politicienii brazilieni.

Summitul G7 organizat recent la Biarritz a generat un război declarativ la distanţă între Bolsonaro şi omologul său francez pe tema incendiilor din Amazonia, declanşând una dintre cele mai grave crize diplomatice dintre cele două ţări.

Cuvintele ofensatoare rostite de şeful statului brazilian la adresa primei doamne a Franţei, Brigitte Macron, l-au determinat pe preşedintele francez să declare în mod deschis, în faţa camerelor de filmat, că îşi doreşte ca "poporul brazilian să aibă cât mai repede un preşedinte care să se comporte la înălţimea" funcţiei sale.

"Trăim un moment al tenebrelor în Brazilia, însă el va trece aşa cum şi noaptea trece (...), iar eu vă prezint scuzele mele", a adăugat scriitorul Paulo Coelho în acelaşi mesaj.

Paulo Coelho, mesager al păcii pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), a înfiinţat la Rio de Janeiro un institut care îi poartă numele, ce are misiunea de a ajuta persoanele sărace şi discriminate, în special copiii şi vârstnicii.