MENIU

În centrul istoric nu se mai poate vinde kebab. În ce oraş se întâmplă asta

Pentru a păstra identitatea arhitecturală a centrului istoric al oraşului, reprezentanţii Primăriei Verona vor să interzică magazinele care vând kebab sau alte feluri de mâncare orientală.

Potrivit primarului Flavio Tosi, „va fi interzisă deschiderea unor fast-food-uri legate de cultura orientală”.

Edilul şi consilierii municipali cu atribuţii economice şi de urbanism au prezentat o decizie aprobată de consiliul municipal, prin care se interzic „activităţi artizanale în cadrul cărora se produce şi se vinde hrană etnică”. Decizia a fost adăugată la un amendament care interzicea deja deschiderea de fast-food-uri care oferă la vânzare „50% sau mai mult produse prăjite”.

Cetăţenii au la dispoziţie 60 de zile, pentru a-şi exprima părerea cu privire la noua iniţiativă, până ca hotărârea să devină definitivă, scrie mytex.ro.

Există oameni care apreciază că noua decizie este rasistă, mulți tineri reacționând în acest sens pe rețelele de socializare.

Mai multe articole despre:
0 kebab Verona centrul istoric kebab