MENIU

Imaginile durerii în Grecia. Pensionarul care plânge în fața băncii a primit o veste extraordinară

Un australian impresionat de imaginea unui pensionar care plângea în hohote în faţa unei bănci a anunţat miercuri că pleacă spre Europa pentru ca să-l ajute financiar pe bărbat, după ce a descoperit că este un prieten de familie, relatează The Guardian în pagina electronică, scrie Mediafax. 

Potrivit ziarului britanic, care citează AFP, Giorgos Chatzifotiadis, în vârstă de 77 de ani, a izbucnit în plâns la Salonic, al doilea cel mai important oraş grecesc, săptămâna trecută, de disperare, după ce a încercat, fără să reuşească, să retragă de la patru bănci pensia soţiei sale, în valoare de 120 de euro.

Poza cu bărbatul stând pe jos a fost făcută de către un fotograf AFP şi a făcut înconjurul lumii, ea ilustrând suferinţele grecilor în timpul crizei datoriilor.

James Koufos, directorul unei firme financiare, născut în Australia, a văzut fotografia, publicată la Sydney, şi s-a gândit că pensionarul "seamănă foarte mult cu un prieten al tatălui" său.

Koufos, în vârstă de 41 de ani, a declarat că a stat de vorbă pe Facebook cu mama sa, care trăieşte în Grecia, iar ea i-a confirmat că Chatzifotiadis este un vechi prieten al tatălui său, care a murit în urmă cu 18 luni.

"Când am văzut asta, am întrebat-o pe mama «ce putem să facem?»", a declarat Koufos. "I-am cerut mamei să ia nişte bani, să-l caute pe bărbat şi să-i ofere un ajutor imediat", a adăugat el.

De asemenea, el a postat pe Facebook un apel la localizarea lui Chatzifotiadis şi a creat un fond de donaţii. Koufos urmează să plece de la Sydney către Atena sâmbătă, urmând să îl întâlnească pe pensionar la Salonic.

"Mergem acolo să-i facem o surpriză şi să-i dăm o sumă de bani destul de substanţială", a declarat omul de afaceri. "În plus, strângem bani şi de la nişte corporaţii, care vor să doneze", a adăugat el.

Ele doresc să ofere ajutor şi altora, nu doar lui Chatzifotiadis, a spus el.