MENIU

Imagini spectaculoase. Un meteorit a luminat cerul nopții

Un meteorit a străbătut rapid cerul de deasupra Lacului Michigan luni dimineață devreme, luminând cerul nopții înainte de a se împrăștia deasupra lacului în mai multe bucăți, relatează Reuters, citând descrierea unui expert și o înregistrare video a unui polițist.

În localitatea Lisle, din Illinois, polițistul Jim Dexter a înregistrat coborârea rapidă a meteoritului pe o cameră instalată pe mașina sa de patrulare, la ora 01.25 din noaptea de duminică spre luni.

În afară de Lisle, care se află la mai puțin de 50 km est de Chicago, și alte zone din statul Illinois, martorii susțin că au văzut meteoritul din Wisconsin și Michigan și până în statul New York și provincia canadiană Ontario, potrivit unei descrieri postate pe site-ul American Meteor Society.

Coborârea rapidă a meteoritului este foarte probabil să fie clasificată drept unul dintre cele mai spectaculoase evenimente de genul ei de oriunde din lume în acest an, a declarat telefonic Mike Hankey, manager de operațiuni al societății.

Meteoritul s-a descompus în bucăți de rocă și pulbere metalică care au coborât într-un nor deasupra Lacului Michigan, a spus Hankey. El a mai precizat că nimeni nu a anunțat că ar fi fost rănit de bucățile de meteorit, anunţă Agepres. 

Mai multe articole despre:
Wisconsin meteorit Illinois