MENIU

Imaginea care a emoționat lumea. Ce s-a întâmplat cu acest bătrân imediat după ce a fost pozat așa

Fotografia unui bărbat în vârstă de 89 de ani, adus de spate, care abia se mai poate deplasa a făcut înconjurul lumii. Asta, deoarece în ciuda vârstei sale înaintate, bătrânul s-a întors la muncă și vinde înghețată pe străzile din Chicago, SUA, pentru a-și putea întreține soția bolnavă.

Bărbatul și soția sa și-au pierdut, recent, singurul copil, tragedie care i-a afectat profund. Fiica lor era un real sprijin pentru ei, ajutându-i zi de zi cu treburile casnice. 

Tot cu puțin timp în urmă, soția bărbatului s-a îmbolnăvit și nu mai poate lucra. Pentru că nu avea altă soluție, bărbatul, care se pensionase acum câțiva ani, s-a întors la muncă și vinde din nou înghețată pe străzi, de dimineața până seara. 

Un trecător impresionat de povestea lui i-a făcut o fotografie pe care a publicat-o, apoi, pe rețelele de socializare. Mai mult, a inițiat și o campanie de strângere de fonduri în speranța că va aduna măcar 200 de dolari pentru bătrân. 

Nu se aștepta, însă, ca atât de mulți utilizatori de Facebook și Twitter să vadă imaginea emoționantă și să doneze. Într-un timp scurt, s-au adunat peste 250.000 de dolari care au ajuns la bătrân și la soția sa. 

”Mulți oameni nu cred că această strângere de fonduri e reală și că banii ajung unde trebuie, dar eu îi asigur că ajung. Încă mai există oameni buni pe lume”, a scris bărbatul care a inițiat campania, publicând o poză cu el alături de bătrân și de soția acestuia pentru a demonstra că nu minte, conform metro.co.uk.

Mai multe articole despre:
SUA bani bătrân bărbat îngheţată Fidencio Sanchez