MENIU

Igor Dodon și-ar fi plagiat teza de doctorat de la doi cercetători români în economie

<p>Igor Dodon </p>

Socialistul Igor Dodon, favoritul alegerilor prezidențiale de duminică din Republica Moldova, se bucură de un CV foarte bogat, având trei facultăți absolvite și un doctorat „susținut în timp record”. Se pare însă că președintele PSRM, a recurs la „încălcări grave”, pentru a obține titlul științific de Doctor în științe economice. După verificările efectuate, ziariștii de la Deschide.md au identificat mai multe pasaje care au fost „împrumutate” fără a fi indicată sursa de la autori români, profesori universitari de la Academia de Studii Economice (ASE) din București. Acest fapt vine să confirme suspiciunile de plagiat vehiculate anterior.

În CV-ul său de pe site-ul Parlamentului, Igor Dodon scrie, la capitolul „Activitate științifică", că în anii 1997 și 1998 a absolvit două facultăți. Potrivit CV-ului, care poate fi găsit și pe site-ul PSRM, socialistul menționează că, în 2002, a obținut titlul de doctor în ştiinţe economice, absolvind Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Catedra bănci şi burse de valori.

Potrivit unui articol din ziarul Timpul (ediția din 19 mai 2009), rezultă că, în realitate, Dodon minte că a susținut teza de doctorat la ASEM. În articol este precizat că „Responsabili de la aceasta instituție spun că Dodon a recurs la grave încălcări, din care cauza ASEM nu l-a acceptat. În cele din urmă, viitorul ministru și-­a susținut lucrarea la UTM, în 2002". 

Ziariștii moldoveni au încercat să facă lumină în acest caz; reporterii Deschide.MD au mers la Biblioteca Națională din Chișinău, unde au reușit fotocopieze lucrarea de doctorat a președintelui PSRM, Igor Dodon. După o verificare pentru care s-au folosit softuri specializate (plagiarsim.net și plagtracker.com), s-a constatat că lucrarea conține mai multe pasaje și fragmente preluate din cel puțin două lucrări: „Bursa", de Ioan Popa (1993), şi „Tranzacții bursiere", de Mihaela Gradu (1997), ambii autori români.

Ioan Popa este doctor la Facultatea Relații Economice Internaționale din cadrul ASE de la București și membru al școlii doctorale de la ASE. Iar doctorul Mihaela Gradu a fost profesor asistent la ASE în perioada 1990-1996.

Chiar dacă Igor Dodon a trecut cele două publicații în bibliografia finală a tezei sale de doctorat, el nu menţionează, în teza sa, faptul că a preluat un pasaj, cu trimiterea regulamentară la subsol, unde să indice sursa, conform regulilor de citare valabile și în 2002.

Acest caz s-ar putea încadra în limitele articolului 185, alineatul 1 din Codul Penal al Republicii Moldova, ce se referă la „încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, dacă este în proporţii mari, săvârşită prin însuşirea paternităţii ori constrîngerea la co-paternitate".

Igor Dodon nu a oferit o reacție.