Ideea împărţirii Ucrainei e "absurdă", spun Bucureştiul, Budapesta şi Varşovia
Ungaria a respins planul politicianului rus Vladimir Jirinovski privind împărţirea vestului Ucrainei între Ungaria, România şi Polonia, relatează MTI.
Ministerul ungar de Externe respinge sugestia politicianului rus Vladimir Jirinovski privind împărţirea vestului Ucrainei între Ungaria, România şi Polonia şi consideră că propunerea este "absurdă", relatează MTI.
Purtătorul de cuvânt al MAE ungar a declarat că Jirinovski, liderul ultranaţionalist al Partidului Liberal-Democrat rus (LDPR), nu este membru al Guvernului de la Moscova şi, în consecinţă, Ungaria nu va răspunde acestei propuneri "absurde".
Şi Ministerul polonez de Externe a calificat, luni, drept "absurdă" propunerea lui Vladimir Jirinovski referitoare la împărţirea vestului Ucrainei între Polonia, România şi Ungaria.
"O scrisoare cu o astfel de propunere a ajuns la ambasada Poloniei la Moscova", a declarat pentru AFP Marcin Wojciechowski, purtătorul de cuvânt al ministerului. "O considerăm o mare absurditate", a adăugat el.
În scrisoarea sa, liderul ultranaţionalist rus a sugerat organizarea unor referendumuri, după modelul celui din Crimeea, în regiunile Ucrainei care au aparţinut altădată Poloniei, României şi Ungariei, potrivit televiziunii publice poloneze."Doar un spirit bolnav poate avea astfel de idei", a comentat, de asemenea, Tomasz Nalecz, un colaborator apropiat al preşedintelui polonez Bronislaw Komorowski.
La rândul său, Ministerul român de Externe a anunţat luni, într-o postare pe Twitter, că a primit scrisoarea liderului ultranaţionalist rus, dar nu o va comenta, întrucât o consideră absurdă. "Referitor la scrisoarea lui Jirinovski, purtătorul de cuvânt al MAE român precizează: Scrisoarea a fost primită de Ambasada noastră la Moscova. Propunere absurdă, nu necesită niciun comentariu", arată mesajul postat pe Twitter.