Și-a pus 12 rânduri de haine în avion pentru a nu lăsa geanta la cală. Ce a urmat e incredibil
Un tânăr din Scoția a îmbrăcat 12 rânduri de haine pentru a evita plata unei suprataxe pentru geanta de la cala avionului. Nu a fost însă cea mai inspirată alegere, așa cum a aflat în scurt timp.
James McEvlar, membru al unei trupe de cântăreți din Glsagow, a făcut tot posibilul pentru a evita suprataxarea genții sale de la cală, care cântărea mult peste greutatea admisă, scrie Daily Mail.
Tânărul, care călătorea cu un avion EasyJet, a preferat astfel să nu plătească 45 de lire sterline și să îmbrace nu mai puțin de 12 rânduri de haine.
Când a leșinat ceva mai târziu, în avion, a avut impresia că suferă un atac de cord. Din fericire pentru el era pur și simplu vorba despre o reacție a organismului la supraîncălzire.
Purta, în momentul acela, șase cămăși, patru pulovere, trei perechi de blugi plus două alte perechi de pantaloni, vreo două jachete și două căciuli.
James a primit îngrijiri medicale în avion, apoi, la aterizare, a fost transportat la spital.