HVIM România, organizația fantomă cu membri “teroriști”, finanțată de Rusia
O organizație fantomă a coalizat în jurul ei sute de tineri secui din Transilvania. În ultimii ani, liderii ei au deturnat mitinguri, s-au încăierat cu jandarmii, au vrut să detoneze o bombă artizanală în mijlocul unei parade militare și să arunce în aer o conductă de gaze care leagă Ardealul de restul țării. Sunt cunoscuți ca HVIM, adică Mișcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate.
Doi dintre liderii locali sunt judecați acum pentru presupuse acte de terorism, iar liderii din Ungaria sunt declarați indezirabili pe teritoriul României, scrie RISE Project, care a aflat că în spatele lor stă un lanț de interese care trece prin Budapesta și se oprește la Moscova.
Înființată în 2001, la Budapesta, HVIM contestă granițele trasate după Primul Război Mondial și militează pentru refacerea Ungariei Mari, ce includea teritorii din statele vecine Slovacia, Serbia, Ucraina și România.
Organizația nu a fost înființată oficial în România, dar fondatorii săi, Zagyva Gyorgy Gyula și Toroczkai Laszlo, o dirijează din exterior. Ambii sunt declarați indezirabili în România, Serbia și Slovacia, iar doi dintre oamenii lor sunt judecați pentru terorism după ce au plănuit atentate cu bombă în Transilvania.
SRI a susținut constant că HVIM funcționează după principii paramilitare și că membrii organziației se antrenează în tabere clandestine.
Cel mai activ nucleu HVIM din România se află în Tg. Secuiesc. De-acolo, Beke Istvan Attila și frații Szocs Zoltan și Szocs Csongor, toți trei cetățeni români de etnie maghiară, coordonează activitatea organizației fantomă. Activiștii și simpatizanții HVIM sunt fie mici afaceriști, fie politicieni mărunți la nivel local.
Trei dintre cei mai activi membri ai organizației au fost asociați, împreună cu naționalistul maghiar Csibi Barna, într-o afacere cu materiale de propagandă. Csibi Barna, fost angajat al Fiscului român, s-a retras în 2013 în Ucraina, militând pentru autonomia maghiarilor din această țară. În septembrie 2014, Csibi ne-a spus că Moscova caută aliați în Ținutul Secuiesc: “Rusia susține independența Ținutului Secuiesc. Din interes strategic. Poporul secuiesc dorește autodeterminare exact ca și poporul din Donețk.
Organizația fantomă se finanțează, în principal, din contribuțiile membrilor, dar o sursă externă constantă de fonduri este, indirect, chiar statul maghiar.