MENIU

Human Rights Watch acuză Rusia că a ucis zeci de civili sirieni

<p>Avion SU-35</p>

Atacuri aeriene, efectuate aparent de către avioane de război ruseşti în vestul Siriei, au ucis zeci de civili, denunţă Human Rights Watch (HRW), apreciind că pot fi asimilate unor crime de război, relatează CNN.

Aceste raiduri au avut loc pe 15 octombrie în nordul provinciei Homs, unde avioane ruseşti şi siriene susţineau o ofensivă terestră a armatei siriene şi a aliaţilor ei împotriva unor grupări rebele, a precizat organizaţia nonguvernamentală cu sediul la New York duminică, într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Forţele ruseşti sunt vizate de o serie de acuzaţii potrivit cărora bombardează zone civile, după declanşarea campaniei luna trecută, într-un efort de a susţine regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, un aliat apropiat al Moscovei.

Societatea Medicală Siriano-Americană (SAMS) a acuzat că avioane ruseşti vizează în mod repetat spitale.

Rusia a negat aceste acuzaţii, subliniind că nu vizează civili în operaţiunile din Siria.

CNN precizează că nu este în măsură să verifice acuzaţiile din surse independente şi că autorităţile ruse nu au răspuns imediat invitaţiei postului de a comenta acuzaţiile HRW.

"Atacurile la întâmplare sau disproporţionate reprezintă încălcări ale legilor războiului, pe care Rusia are obligaţia să le ancheteze", subliniază ONG-ul în comunicat. Mai mult pe Mediafax.

Mai multe articole despre:
Rusia Siria Human Rights Watch