MENIU

Hollande se apără de acuzaţii de "amatorism", după doi ani de mandat la preşedinţia Franţei

Hollande se apără de acuzaţii de "amatorism", după doi ani de mandat la preşedinţia Franţei

Preşedintele François Hollande, luat la întrebări fără menajamente, marţi, în legătură cu bilanţul său de doi ani de când se află la conducerea Franţei, s-a apărat de acuzaţii de "amatorism" şi a cerut "să fie judecat la finalul mandatului de cinci ani", în 2017, relatează AFP.

Întrebat, fără menajamente, dacă apreciază că se află la înălţimea funcţiei, de către un jurnalist de la grupul BFMTV/RMC, şeful statului francez a răspuns "da". Hollande, care se confruntă cu cel mai scăzut nivel în sondaje, a respins termenul "amatorism", utilizat pentru a cataloga modul în care gestionează ţara începând din 2012, citând una peste alta criza economică europeană şi intervenţiile franceze în Mali şi Republica Centrafricană.

François Hollande a adăugat că simte că a fost ales "fără îndoială pentru că predecesorul" său Nicolas Sarkozy "a eşuat", ci nu din cauza unui "program strălucitor".

"Cer să fiu judecat la finalul mandatului de cinci ani", a repetat el. "Lupta mea a fost să pun Franţa pe picioare" şi "aud furiile" exprimate, a adăugat şeful statului.

Răspunzându-i unui jurnalist care cita afacerile sale amoroase - despărţirea de Valérie Trierweiler şi legătura cu actriţa franceză Julie Gayet -, François Hollande a subliniat că "viaţa privată ţine de domeniul vieţii private". Întrebat dacă apreciază că s-a purtat demn, el a răspuns "da". Preşedintele a fost surprins sosind pe scuter, cu o cască pe cap, în faţa unui imobil din centrul Parisului, pentru a se întâlni cu Gayet, în fotografii publicate la începutul anului.

Mai multe articole despre:
Franţa mandat preşedinte François Hollande