Columbia, terorizată de hipopotamii lui Pablo Escobar
Hipopotamii aduși de fostul baron al drogurilor Pablo Escobar îngrozesc Columbia și au început să pună în pericol alte specii, se plâng guvernanții.
Hipopotamii sunt descendenţi ai exemplarelor aduse de Pablo Escobar, începând cu 1980. Erau animalele sale favorite.
Escobar a adus doar patru hipopotami, pe care i-a cumpărat din New Orleans. Escobar îi ținea în menajeria sa privată din Hacienda Napoles, la 100 km de Medellin. În cei aproape 18 ani in care a condus cel mai mare imperiu al drogurilor, Pablo Escobar ar fi fost implicat în uciderea a peste 200 de politiști și 600 de civili. In anii '80, Escobar ajunsese să dețină peste 80 la sută din traficul de cocaină din Statele Unite. Arestat în 1991, a fost ucis în decembrie 1993. În jur de 25.000 de oameni au fost prezenți la ceremonia funerară a lui Pablo Escobar.
După dispariția lui Escobar, parcul Hacienda Napoles a fost confiscat ,iar animalele au fost duse în grădini zoologice. Hipopotamii au fost singurele animale care nu au putut fi prinse și transportate într-o grădină zoologică, din lipsa banilor autorităților locale. Astfel că au fost lăsați liberi în lacul din zonă, iar în aproape 20 de ani, până în 2007, numărul hipopotamilor a crescut de patru ori, ajungând la un număr de 16 de exemplare. Înmulțirea acestora nu a putut fi controlată. Se știe că hipopotamii trăiesc, în medie, 40-50 de ani.
Cum arăta proprietatea regelui drogurilor de la Hacienda Napoles și cum își apărau hipopotamii teritoriul, în 2008:
Moștenirea sa pentru columbieni nu este deloc însă una la care aceștia se așteptau.
Din 2007 și până în prezent, numărul acestora a continuat să crească alarmant şi a ajuns să creeze probleme populaţiei din mediul rural. Mediul din Columbia este mult mai bun pentru hipopotami, chiar idilic pentru acești vegetarieni masivi. Oamenii nu se pot apropia de lac sau de întregul teritoriu stăpânit de hipopotamii lui Escobar, pentru că sunt atacați și riscă să fie uciși.
Potrivit lui Gina Serna, un expert al guvernului columbian, hipopotamii creează în prezent o serie de probleme ecosistemului. Ei afectează calitatea apei punând în pericol alte specii, dar și vegetația locurilor, scrie Mediafax.
Totuși, pe lângă toate aceste probleme, localnicii se bucură de prezența acestora.
Motivul? Animalele exotice aduc mulţi turişti în zonă, dat fiind povestea interesantă care îi leagă de omul ce nu cu mult timp în urmă înspaimânta Columbia. In anii '80, Escobar ajunsese să dețină peste 80 la sută din traficul de cocaină din Statele Unite.
Hipopotamii sunt vegetarieni. Ei se hrănesc exclusiv noaptea. Odată cu lăsarea nopții, turmele de hipopotami părăsesc apele și merg spre zonele bogate în vegetație de pe malul râurilor, lacurilor. Un hipopotam poate consuma chiar și 68 kg de iarbă și frunze în fiecare noapte. Dieta lor se compune aproape exclusiv din iarbă, restul vegetalelor fiind asigurate de plantele acvatice din mediul lor ambiant.
Deghizat sub infatisarea unui mamifer asemanator unui porc supradimensionat, hipopotamul este surprinzator de iute pentru un animal de dimensiunile sale. Pielea hipopotamului este foarte dura si rezistenta.
Un hipopotam poate alerga pe distanțe scurte de câteva sute de metri, mai repede decat orice sprinter olimpic. Hipopotamii pot fi periculoşi şi pot alerga cu până la 29 km pe oră. Un mascul furios poate ataca cu o viteză de 50 km/oră. Mai multe statistici spun că, în Africa, hipopotamii sunt responsabili de cele mai multe decese în rândul oamenilor dintre mamiferele sălbatice.
Adaptati perfect pentru o viata semiacvatica, hipopotamii nu pot trai decat in preajma râurilor, lacurilor și mlaștinilor. De fapt, hipopotamii s-au adaptat atat de bine vieții acvatice, încât fara a avea contact cu apa ajung să se deshidrateze sub soarele african într-una sau două zile.
Datorita modului sau de viata preponderent in mediul acvatic, hipopotamul are narile, urechile si ochii situati sus deasupra craniului pentru a putea vedea, respira si auzi fara sa fie nevoit sa-si scoata capul din apa. Acesta adaptare il ajuta sa stea scufundat
Pe cât de greoi pare pe uscat, pe atât de agil se mișcă în mediul acvatic unde poate chiar alerga pe fundul lacurilor și râurilor, dovedind o mobilitate asemănătoare focilor.
Un hipopotam cântărește în medie între 1.500-1.800 de kilograme. Femelele au o greutate mai mică, între 1.300-1.500 kg. Masculii vârstnici ating dimensiunile cele mai mari, un astfel de gigant ajungând chiar si la 3 200 kg.