MENIU

Clinton: Intervenţia rusă în Crimeea aminteşte de invaziile lui Hitler, inclusiv în România

<p>Hillary Clinton</p>

Hillary Clinton, fosta şefă a diplomaţiei americane, compară intervenţia rusă în Crimeea cu invaziile naziste în ţări europene, inclusiv în România.

Fostul secretar de Stat american Hillary Clinton a comparat intervenţia rusă în Crimeea cu invaziile naziste practicate de Adolf Hitler in anii '30 în ţări europene, inclusiv în România, conform unui interviu acordat publicaţiei americane Press Telegram.

"Dacă aceste operaţiuni vă par cunoscute acest lucru se întâmplă pentru Hitler proceda la fel la în anii '30. Despre toţi germanii, etnicii germani, care erau în ţări precum Cehoslovacia, România şi alte locuri, Hitler spunea că nu sunt trataţi cum ar trebui, că trebuie să meargă să îi protejeze", a spus Hilary Clinton.

"Când preşedintele rus Vladimir Putin se gândeşte la Ucraina el o consideră parte a Rusiei", a explicat fostul secretar de Stat american.

Hillary Clinton a făcut aceste declaraţii în contextul operaţiunilor militare ruse în regiunea autonomă ucraineană prorusă Crimeea.