MENIU

Haos total in Franța. Încă 4 aeroporturi, închise din cauza unor alerte cu bombe

Franța a activat sistemul de alertă antitero Vigipirate

O nouă zi de haos în transportul aerian din Franța. 4 aeroporturile regionale au fost evacuate joi, în urma unor amenințări cu bombă. Miercuri, 6 aeroporturi au fost evacuate sau restrciționate, ca urmare a unor alerte similare.  

Alertele s-au dat joi de aeroporturile din Bordeaux, Nantes, Lille și Montpellier, potrivit Le Figaro.

 

„Aeroportul din Nantes a fost din nou ținta unei amenințări cu bombă în această joi dimineață, la fel ca și alte aeroporturi franceze. În acord cu serviciile statului, terminalul a fost evacuat în timp ce se efectuează verificările necesare”, a comunicat aeroportul Nantes Atlantique.

 

 

Șase aeroporturi au fost evacuate și închise, miercuri, tot din cauza unor amenințări cu bombă anunțate printr-un email anonim. Autoritățile din Franța au decis, luni, ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt - „urgență atentat”, pe întreg teritoriul francez, în urma atacului terorist în care a fost ucis un profesor.

 

Mai multe articole despre:
aeroporturi evacuate franta hamas teroristi atacuri