MENIU

Haos la Bruxelles. Aeroporturile din Belgia, paralizate miercuri de o grevă

Cel mai mare aeroport din Belgia, Brussels Zaventem, va anula miercuri circa jumătate dintre zborurile programate, iar de pe aeroportul Charleroi nu va decola nicio aeronavă, din cauza unei greve naţionale a sindicatelor.

 

Reprezentanţii aeroportului Brussels Zaventem, care în luna septembrie a înregistrat aproximativ două milioane de călători, au avertizat că se aşteaptă la "perturbări serioase ale activităţilor" din cauza grevei, adăugând că un număr mare de zboruri au fost anulate sau reprogramate pentru a evita perioadele mari de aşteptare sau întârzierile, scrie Agerpres.

 

La rândul său, aeroportul Charleroi, al doilea mare aeroport din Belgia, a informat pe pagina sa de Internet că a decis să anuleze toate zborurile programate pentru ziua de miercuri.

 

Ministerul român al Afacerilor Externe a emis și o ateționare pentru românii care călătoresc spre sau dinspre Belgia că miercuri vor fi probleme mari pe aeroporturi.

 

Și transport local din Bruxelles va fi afectat, în condiţiile în care muncitorii vor mărşălui pe străzile capitalei Belgiei pentru a cere salarii mai mari şi condiţii mai bune de lucru.

 

Rata anuală a inflaţiei în Belgia a urcat până la 12,27% în luna octombrie, cel mai ridicat nivel din luna iunie 1975, în contextul exploziei preţurilor la alimente şi energie.

Mai multe articole despre:
greva bruxelles aeroport belgia trafic blocat