Haos în Marea Britanie. Parlamentul britanic respinge un al doilea referendum privind Brexitul
Parlamentarii britanici au aprobat, joi, amânarea BREXIT-ului până pe 30 iunie, dar au respins masiv un amendament H, care cerea amânarea BREXIT-ului pentru organizarea unui al doilea referendum, cu 334 de voturi la 85. De asemenea, Camera Comunelor a refuzat să preia de la Guvern controlul asupra procedurii BREXIT.
UPDATE: Camera Comunelor a respins, joi seară, un plan care prevedea preluarea de către Parlament, de la Guvern, a controlului asupra procesului ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Proiectul de lege, care prevedea preluarea controlului asupra procedurii Brexit pe 20 martie, a fost respins cu un raport de voturi de 314/312.
Anterior, Camera Comunelor a respins un amendament care prevedea organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană.
Amendamentul prevedea formularea unei recomandări adresate prim-ministrului "de a cere prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE" şi "organizarea unui vot public prin care cetăţenii Marii Britanii să decidă fie în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană în condiţiile stabilite de Parlament, fie rămânerea ţării în Uniunea Europeană".
Amendamentul a fost respins de membrii Camerei Comunelor cu un raport de voturi de 334 la 85.
Amendamentul a fost depus de Sarah Wollaston, deputată care a părăsit Partidul Conservator pentru a se alătura grupului Independenților.
Amendamentul prevedea formularea unei recomandări adresate prim-ministrului "de a cere prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE" şi "organizarea unui vot public prin care cetăţenii Marii Britanii să decidă fie în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană în condiţiile stabilite de Parlament, fie rămânerea ţării în Uniunea Europeană".
Amendamentul are șanse minime de a fi votat, dar vine să se adauge la lista de opțiuni care generează confuzie, cu două săptămâni înaintea datei la care Marea Britanie ar trebui să părăsească UE.
Săptămâna următoare, premierul Theresa May va încerca pentru a treia oară să obțină votul parlamentarilor pentru acordul încheiat cu UE.
May nu oferă nimic în plus, dar speră că situația incertă în care se află Marea Britanie ar putea să îi împingă pe mulți parlamentari să voteze pentru.
În acest sens, premierul i-a avertizat pe susținătorii Brexit-ului că eșecul acordului ar putea menține Marea Britanie în UE pentru o perioadă mai lungă.
Deocamdată, joi, parlamentarii vor mai vota o moțiune privind amânarea datei la care Marea Britanie va ieși din UE, stabilită acum pentru 29 martie. Asta după ce miercuri, Camera Comunelor a decis împotriva unui ”divorț” fără acord.
Ulterior, durata acestei amânări va fi clarificată, în funcție de concluzia celui de-al treila vot pe tema acordului obținut de Theresa May.
În cazul în care acordul primește votul parlamentarilor, ieșirea din UE ar putea fi amânată până la finalul lunii iunie.
Un nou eșec al acordului ar însemna o întârziere mai mare, și implicit o participare a Marii Britanii la alegerile europarlamentare din luna mai.
Evident, orice amânare va avea nevoie de acordul statelor membre UE.