H. D. Hartmann: Trump și Alianța ruso-germană

Declarațiile de miecuri ale președintelui SUA, Donald Trump ar trebui să dea de gândit tuturor celor care au o dramă de minte și sunt aflați pe ambele maluri ale Atlanticului.

După vizita americană de la Londra, unde Trump si-a reconstruit conform planului său de la începutul mandatului său, relația cu regatul care risca prăbușirea, acum a venit timpul Germaniei să primească dușul rece.

Aflată într-o caldă și înșelătoare pace socială, mințindu-se pe sine însăși că a rezolvat turbulențele sociale create de înghițirea pe nemestecate a milionul de refugiați, cancelara Merkel consideră că a câștigat.

Din nefericire AKK, moștenitoarea cea plină de ifose globaliste, nu dovedește nici măcar soliditatea psihologică a sponsorului său, deci SUA au un culoar de atac pe care îl vor exploata fără greș.

Deja semnul obrăzniciei fără limită a fost dat atunci când Germania, cea învinsă ca urmare a debarcării din Normandia, s-a prezentat în primul rând la comemorarea eroilor americani și britanici uciși tocmai de ea, iar cancelara Merkel a binevoit să uite să dea mâna cu președintele de astăzi al învingătorului.

Resentiment prost mascat al lui Merkel, plată pentru brutala răcire a relațiilor dintre cele două națiuni dușmane numai acum 75 de ani, devenite prin ironia istoriei aliate, sau simplă aroganță berlineză, chiar nu mai contează. Trump a ignorat-o pe șefa țării care fost cauza măcelului din cel de-al doilea război mondial, iar la întâlnirea cu una dintre victimile istorice ale barbariei germane, președintele Poloniei de astăzi Andrzej Duda, a lovit cu putere.

Declarând că prin dezvoltarea proiectului North Stream 2 Germania devine o captivă a Rusiei, Trump a enunțat foarte clar noua definiție care va sta la baza politicii sale continental europene.

Pentru că acest cuvântul lasă libertate celui care îl folosește pentru a programa strategii active de contracarare. Prin această formulă lingvistică, Trump a anunțat ca Germania nu se va mai bucura, dacă actuala politică pro rusă va continua, de statutul de protejat al SUA.

Practic, SUA denunța una dintre elementele fundamentale ale păcii continentale, individualizând un curs de tensiune și iritare. În același timp Trump pare a anunța lumii intregi, alături de președintele Poloniei aflat în Biroul Oval, că timpul compromisului moral și material a trecut.

Probabil că fundamental, atât elita americană cât și cea britanică au realizat că Germania a fost prea implicată în jocul șubrezirii puterii americane prin tăcerea complice, dacă nu chiar militantă, la promovarea celebrei excrocherii plătite de familia Clinton și denumită Russiagate.

Prin mișcări de culise, dar mai ales prin manipularea mincinoasă a unei inventate relații de subordonare a lui Trump față de Moscova, actualul locatar de la Casa Albă a avut probleme serioase în a redefini politica externă a administrației sale.

Mai mult, cu complicitatea unor foști democrați din administrația Obama, Germania a torpilat permanent politica lui Trump la adresa Iranului, practic blocând orice încercare a SUA de a domoli apetitul public și declarat al acestei puteri pentru bombe atomice. Sabotajul german, alăturat de cel al micului francez din palatul amantei regale, a produs pagube încă necuatificate politicii americane de reducere a influenței iraniene în multe zone ale lumii.

Prin politicile sale duplicitare, Germania a dovedit, dupa 70 de ani de protecție americană și după sumele enorme investite de către americani în refacerea națiunii germane, nu numai că rămâne un adversar al SUA dar că și actionează sub imperiul unei vechi ideologii împotriva principalilor aliați americani, că sunt Israel, Grecia, Cipru, Japonia etc.

Politicile hegemonice germane în interiorul continentului european au avut și ele un efect negativ asupra intereselor americane.

Dacă ne reamintim politica activă a Germaniei împotriva oricărei țări care a dorit să se alinieze politicii de mutare a ambasadelor la Ierusalim și vom înțelege furia abia stăpânită a lui Trump la adresa unei țări care există astăzi doar pentru că SUA au permis refacerea ei și reunificarea de acum 30 de ani.

Această furie va exploda Miercuri, 12 Iunie, în Casa Albă și pe fondul unei celebre declarații a lui Merkel împotriva lui Trump. Nemțoaica, ca orice produs ideologic hegemonic neo-marxist a fost în vizită la universitatea americană Harvard, unde a ținut o lecție de germanism uber alles, anti american și net anti Trump.

Atacând direct politicile interne ale acestuia, intrând cu cizmele mirosind a gaz rusesc în chiar templul intelighenției americane, frau Merkel, exact ca leaderii sovietici de odinioară de la tribuna ONU, a cerut ca zidurile să fie va fi dărâmate (aluzie clară la politica de construcție a zidului cu Mexicul), admonestând pe americanii care cred în minciuni. Mai mare insultă nu se putea din partea cancelarului unei țări care a fost cauza celor mai ample și metodice crime împotriva umanității din secolul XX.

Ca atare, Trump nu a ezitat să denunțe falsitatea germană și minciuna promovată de către cancelarul Merkel la Harvard și oriunde în lume, prin a anunța acțiuni de sancționare economică a indivizilor și companiilor care vor participa la construcția gazoductului North Stream 2.

Acest proiect, produs al binomului dictatorial Germania-Rusia exprimă, în viziunea SUA, o trădare clară a întregii Europe de vest și o vasalizare fără precedent a Berlinului în raport cu Moscova. Mai mult, pentru a fi sinceri până la capăt, North Stream 2 reprezintă o clară distrugere a pârghiilor pe care SUA le aveau în interiorul negocierilor europene cu Federația Rusă. Reasertarea germană ca putere hegemonică centrală pe vechiul continent reprezintă revenirea la vechea dualitate toxică Germania- Uniunea Sovietică (nazistă și sovietică).

Aceasta exprimă, in traducerea americană, cea mai gravă trădare a deceniilor de protecție acordată Germaniei de către aliatul său incomod SUA. Iată de ce discursul extrem de sever al lui Trump, în fața președintelui polonez, reprezintă ultimul avertisment transmis Berlinului. Esențial, Germania nu are capacitatea de a rezista la un război comercial, așa cum rezistă China.

Mai mult, Germania a dovedit o naivitate otrăvitoare față de intențiile rusești, Ukaina, Moldova, Georgia și alte state est europene plătind prețul pentru foamea ei de gaz rusesc.

Dacă pentru Trump aceasta naivitate este voită și ascunde o captivitate deja existentă și reală (în contrast cu cea inventată și bine întreținută de dușmanii săi marxiști și globaliști pro germani), realizăm ce poate reprezenta această captivitate pentru țările direct atacate de Rusia și lăsate la voia întâmplării de către Berlin.

Trump fixează geometric aceste frustrări pronunțate și profunde ale unor națiuni care cunosc numai război și mizerie de când hegemonia germană s-a instalat peste vechiul continent.

Poate fi noroc sau blestem dar trecerea României sub directă tutelă a Berlinului, confirmată la summitul din Sibiu și cimentată prin alegerile europarlamentare din acest an (unde rezultatele aiuritoare obținute de inexistente formațiuni politice românești se datorează exclusiv factorului german care a provocat reașezări echivalând cu trădarea brutală a așteptărilor americane), exprimă chiar chezășia unei stabilități statale (captivă și ea dar la Berlin) a națiunii române amenințate de către expansiunea gazului rusesc.

Trump, folosindu-se de prezența președintelui Duda, aflat în vizită oficială la Washington, vine să anunțe o schimbare de paradigmă, atașând Germaniei statutul politic de captiv al unei altei puteri, deci care trebuie eliberat. Prin amenințarea cu sancțiuni economice, Trump transmite că hegemonul german al Europei nu este de loc invincibil și că rebelii europeni vor fi bine văzuți de către Casa Albă. Un mesaj american atât de tranșat trebui să fie bine înțeles de către politicienii români care semnează mecanic pax germanica, uitând că SUA sunt singurele garante reale ale integrității teritoriale și naționale ale României.

Semnalul din Valea Uzului trebuie să le fie alarmă berlinezilor români. Pentru a își proteja interesele hegemonice, Germania nu va mișca un deget pentru oprirea jocului Rusiei, atunci când aceasta va găsii de cuviință să intervină etnic în Transilvania. Germania nu a apărat pe nimeni în Ucraina, nu a făcut-o în Moldova, nu o va face nici în România. Gazul rusesc ține prea multe becuri aprinse la Berlin, ca statul captiv german (de data aceasta de către Moscova) să se împiedice de niște estici. Caracteristica naturală a gazului este că el este inodor și incolor. Nu îl simți, astfel el devenind mortal. Ca și captivitatea germană indiferend de pe ce mal al Atlanticului privești North Stream 2.