Guvernul român alocă încă cinci milioane euro pentru grădiniţele din Republica Moldova
Guvernul român va aloca încă cinci milioane de euro pentru continuarea programului de construire şi reabilitare a grădiniţelor din Republica Moldova, a anunţat, miercuri, premierul Victor Ponta, amintind că România a mai alocat anterior, tot în acest scop, alte 20 de milioane de euro.
"Astăzi - de altfel îi promisesem acest lucru domnului prim-ministru Leancă - din ceea ce avem ca surplus, vom aloca încă cinci milioane de euro pentru continuarea programului de grădiniţe, pentru că, evident, au fost grădiniţe în Republica Moldova care au fost sub linia celor 20 de milioane de euro alocate anul trecut şi înţeleg că e unul dintre cele mai bine primite şi populare proiecte ale Guvernului Moldovei şi încă cinci milioane de euro cred că sunt bine venite în această perioadă, ca să continue şi să investească în infrastructura şcolară", a spus Ponta.
Banii vor fi alocaţi prin hotărâre adoptată în şedinţa de miercuri.