MENIU

Guvernul Macron dinamitează scena politică franceză. Proteste de la dreapta la stânga

Noul președinte francez, Emmanuel Macron, a numit miercuri primul guvern al mandatului său de cinci ani, o echipă cu 18 miniștri și patru secretari de stat, proveniți din rândurile stângii, dreptei și centrului scenei politice, dar și din societatea civilă, și care va fi condusă de premierul Edouard Philippe, exponent al dreptei moderate, transmit agențiile internaționale de presă.

Emmanuel Macron, care a avut printre temele principale de campanie înnoirea clasei politice și construirea de punți între stânga și dreapta, a ales o echipă cu un număr egal de bărbați și de femei, patru membri ai Partidului Socialist, trei ai Mișcării Democrate (MoDem, de centru), doi ai Republicanilor (conservator) și doi ai Partidului Radical de stânga, notează Agerpres.

Socialistul Jean-Yves Le Drian, ministru al apărării în guvernul Cazeneuve și un prieten apropiat al ex-președintelui Francois Hollande, va prelua afacerile externe, centrista Marielle de Sarnez devine ministru al afacerilor europene, iar Gérard Collomb, senator și primarul orașului Lyon, dar și unul din primii socialiști care și-au declarat susținerea față de candidatul Macron, va fi ministru de interne.

Deputatul Bruno Le Maire, proeuropean și vorbitor de limbă germană, cu două mandate ministeriale sub președintele Nicolas Sarkozy și membru, ca și Philippe, al partidului Republicanii, a fost numit ministru al economiei, eurodeputata centristă Sylvie Goulard va deține portofoliul apărării, iar François Bayrou, liderul MoDem, care l-a susținut pe Macron în campania prezidențială, va fi ministru al justiției.

Din cabinet vor face parte și personalități ale societății civile, printre care militantul ecologist Nicolas Hulot, numit ministru al tranziției ecologice, care și va fi unul din cei trei miniștri de stat, alături de Collomb și Bayrou.

Numirile în guvern fac parte dintr-un delicat exercițiu de echilibru la care este obligat Macron în perspectiva alegerilor legislative din luna iunie pentru a-și asigura o majoritate funcțională. Devenit președinte fără sprijinul unei formațiuni politice tradiționale, Macron a aruncat deja în aer loialitățile de partid, iar sondajele previzionează că noua sa formațiune, La Republique en marche, va obține mai multe mandate decât orice alt partid în Adunarea Națională.

Primul Consiliu de miniștri este programat pentru joi dimineață.

Efortul lui Macron de a trece dincolo de liniile politice pentru a forma guvernul este susținut de o parte a politicienilor de stânga și de dreapta, dar multe voci au criticat strategia sa, scrie BBC.

Șeful de campanie al Partidului Republicanii, Francois Baroin, l-a acuzat pe Macron că mai degrabă pare să dinamiteze politica decât să o remodeleze, așa cum a promis.

Secretarul general adjunct al aceluiași partid a catalogat inițiativa lui Macron drept o palmă, și nu o mână întinsă, așa cum încearcă să o caracterizeze suporterii președintelui.

Critici au venit și de la stânga. Candidatul socialiștilor la prezidențiale, Benoit Hamon, a observat că strageia lui Macron reprezintă un pericol la adresa stângii.

”Cine se mai așteaptă ca stânga să se regrupeze, dacă va fi parte a unei coaliții care este condusă de un membri al partidului Republicanii”, s-a întrebat acesta, cu trimitere la preierul Edouard Philippe.

Mai multe articole despre:
guvern Franţa Emmanuel Macron Edouard Philippe