Guvernul, despre Acordul BRUA: România își consolidează poziția pe harta Uniunii Energetice a UE
Guvernul României salută semnarea acordului privind alocarea grantului de 179 de milioane de euro destinat realizării gazoductului Bulgaria - România - Ungaria - Austria (BRUA), subliniind că astfel țara noastră își consolidează poziția pe harta strategică a viitoarei Uniuni Energetice a UE.
"Guvernul României salută semnarea de către operatorul român de transport al gazelor naturale SNTGN Transgaz SA și Agenția Europeană pentru Inovare și Rețele/INEA a acordului privind alocarea grantului de 179 de milioane de euro în vederea realizării infrastructurii de pe teritoriul României a gazoductului Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA)", se arată într-un comunicat al Executivului.
Evenimentul de semnare a avut loc astăzi, 9 septembrie, în marja reuniunii la nivel înalt a Grupului de Lucru pentru conectarea rețelelor de gaze naturale din Europa Centrală și de Sud-Est/CESEC, fiind un pas decisiv pentru concretizarea proiectului BRUA.
Guvernul susține că, prin confirmarea acestei importante alocări financiare europene, România își consolidează poziția pe harta strategică a viitoarei Uniuni Energetice a UE.
"Realizarea acestei infrastructuri va ridica nivelul de securitate energetică a României prin asigurarea, în perspectivă, a accesului la surse și trasee diversificate pentru aprovizionarea cu gaze și a interconectării la piața energetică regională și europeană. De asemenea, realizarea acestei infrastructuri va deschide noi oportunități pentru implicarea furnizorilor de echipamente și servicii energetice din România și din restul Europei și va asigura crearea de noi locuri de muncă pentru lucrările de execuție și pentru exploatare pe teritoriul României. În perspectivă, noua infrastructură va fi conectată la posibilele noi surse de gaze din Marea Neagră", mai arată Executivul.
Guvernul informează că secțiunea din România a coridorului de transport al gazelor BRUA a fost selectată în competiția din cadrul formatului regional CESEC ca fiind o prioritate europeană, contribuind la procesul de integrare a pieței, respectiv la încurajarea competitivității și la consolidarea siguranței în aprovizionare a UE.