Guvernul britanic, criticat pentru lipsa de acţiune după inundaţiile din nord-vestul ţării
Britanicii din regiunile afectate de inundaţii critică absenţa autorităţilor de la faţa locului şi lipsa unor acţiuni în vederea evacuării persoanelor sinistrate.
Guvernul britanic s-a mobilizat marţi, pentru a calma nemulţumirea victimelor inundaţiilor, care au afectat regiunile din nord-vestul ţării, în condiţiile în care noi precipitaţii sunt aşteptate pentru următoarele zile, relatează AFP.
Reuniunea Consiliului de miniştri a fost amânată marţi pentru ca premierul David Cameron să-şi continue deplasarea în regiunile cele mai afectate.
După vizita la Dorset, în sud-vestul ţării, premierul David Cameron, care a deblocat 155 de milioane de euro pentru consecinţele intemperiilor, s-a deplasat marţi la Devon, unde nemulţumirea este în creştere faţă de modul în care autorităţile gestionează situaţia.
Locuitorii din regiunile afectate critică în special absenţa autorităţilor de la faţa locului şi lipsa unor acţiuni în vederea evacuării persoanelor sinistrate.
Nord-vestul Angliei este afectat de mai bine de o lună de inundaţii fără precedent, 1.000 de persoane fiind evacuate de la sfârşitul lunii ianuarie.
Autorităţile se aşteaptă ca nivelul apelor să crească, în condiţiile în care serviciile meteorologice au anunţat ploi începând de marţi până vineri în mai multe regiuni din sudul şi vestul ţării.
Transporturile publice erau, de asemenea, perturbate marţi în sudul ţării, în special liniile feroviare care asigură legătura cu Londra.