Cozmin Gușă: Glonțul de aur al lui Trump împotriva lui Biden ajunge în România
Cozmin Gușă a analizat, în cadrul emisiunii "România 2019" de duminică seara, scandalul momentului în care este implicat Joe Biden. Într-un interviu acordat ieri Fox News, Rudolph Giuliani, avocatul personal al preşedintelui SUA Donald Trump, a amenințat cu dezvăluiri despre afacerile necurate ale familiei lui Biden în România.
Consultantul politic Cozmin Gușă a avertizat încă din octombrie că e posibil ca "glonțul de aur" al lui Donald Trump din războiul politic intern să vină din România.
"Vă anunț bomba serii! Îmi pare rău că trebuie să mă laud. Vă spuneam acum 2 luni că glonțul de aur al lui Trump împotriva lui Biden va veni din România. Astăzi, avocatul lui Trump, Giuliani a recunoscut că: avem multe dezvăluiri, încă nu am ajuns la România. Stați să vedeți când ajungem la România. Joe Biden este un escroc și-a bătut joc de SUA. Și a spus-o în legătură cu România, domnule Florian Coldea. Pentru că acum 2 luni vă spuneam de afacerile necurate ale lui Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite, eu știam, ceea ce e și public, că acest fost ambasador a fost definit de către Joe Biden, ca cel mai apropiat prieten al său, inclusiv în prezentarea pe care i-a făcut-o Joe Biden lui Mark Gitenstein în fața lui Băsescu, președintele României de atunci. Deci avem România pe harta bătăliei din SUA între republicani, Trump pe de o parte, și Biden, democrați de cealaltă parte. Și nu oricum, cu hoții, cu acte de corupție, pe care conform informațiilor lui Giuliani, echipa lui Biden le-ar fi făcut în România, cu complicitatea unor români. Gitenstein spărgea ușile la Cotroceni, îl lua pe Victor Ponta de urechi și gesturi de forță mai făcea el ca să se poarte ca un guvernator al României, că după aceea a devenit un guvernator al celei mai importante entități economice care s-a constituit în ultimii 10 ani", a spus Cozmin Gușă, în cadrul emisiunii România 2019.
Giuliani, avocatul lui Trump, avertizează cu dezvăluiri despre afacerile lui Biden în România
Despre Rudy Giuliani, cel care a aruncat bomba în scandalul dintre democrați și republicani, se știe că a fost primar al New Yorkului și avocat al lui Donald Trump. Puțină lume știe, însă, că a fost un renumit procuror, care a arestat peste o mie de membri ai mafiei Italiene din Statele Unite ale Americii.
Ce spunea Cozmin Gușă în urmă cu două luni:
"Este evident că în urma acestor dezbateri, cineva din apropiații lui Donald Trump să nu folosească glonțul de aur al campaniei prezidențiale împotriva lui Joe Biden. Trump și echipa lui se vor chinui să-l vulnerabilizeze pe Biden cu glonțul de aur din România.
Cine ar putea, dacă nu Adrian Zuckerman, un apropiat al lui Trump. Această întrâziere extrem de ciudată a nominalizării lui Zuckerman are interese care lovesc în tabăra democraților, și avem și răspunsul dat în știri de presă de-a lungul timpului, legate de prietenia lui Gitennstein cu Biden.
Iar aici nu pot să nu mă întreb: „ Ambasadorul României în SUA, George Maior, cunoaște isprăvile lui Mark Gitenstein în Romania sau face precum Traian Băsescu, care a declarat că la DNA s-au închis toate dosarele politice mari?"
Donald Trump are oportunitatea de a-și reseta relația cu noul președinte al Ucrainei, dar și continuarea relației cu Iohannis. NU consider că un scandal de campanie din România destabilizează realțiile între țări.
Dacă Trump îl va putea arăta ca om politic profitor, prin afacerile necurate, acolo va fi o bombă de campanie. Acolo nimic nu se precupetește pe tema asta! Pe Trump l-au atacat prin toate mijloacele.
Aceste replici legate de afaceri prin Europa de Est se aplică la americani", a declarat consultantul politic în august 2019.