Gușă: ”Amenințarea lui Erdogan asupra NATO ne așază pe harta unui război mondial reînceput”
Din cauza slăbiciunii liderilor europeni, președintele Turciei a putut să pregătească un șantaj pe două linii - pe de o parte, amenințând cu ”ridicarea barierei” în fața refugiaților pentru ca aceștia să ajungă în Europa și pe de altă parte prin amenințarea armamentului NATO care se află în custodia sa -, a declarat consultantul politic Cozmin Gușă, la Realitatea TV.
"Nu am nicio îndoială că Erdogan poate fi un capitol din cartea 'Acei bolnavi care ne guvernează'. Vorbesc despre boala puterii care îi afectează pe oamenii cu defecte personale majore. Erdogan a fost un lider prefăcut că ar crede în valorile democrației, ale Europei, ale NATO, în timp ce avea în permanență instinctul de a fi un dictator afirmat și acest tip de dictatură îl impune în urma unui puci care a fost pus la cale tocmai pentru a-i da posibilitatea să facă ofensivă împotriva adversarilor săi personali. Aici nu mai este vorba despre Turcia, aici a fost vorba de la început doar de puterea lui Erdogan și a camarilei sale”, susține consultantul politic Cozmin Gușă.
Marele pericol, consideră Gușă, este ”șantajul ordinar” pe care președintele turc l-a pregătit din timp: " 'Îmi faceți probleme în mediul internațional, europenilor - ridic bariera celor două-trei milioane de refugiați și vă descurcați cu ei'. (...) Din cauza slăbiciunii politicii europene, în frunte cu Merkel, suntem în fața acestui șantaj", a completat consultantul politic.
Al doilea lucru pe care-l sugerează subalternii lui Erdogan este legat de puternicele baze NATO, cu armament de ultimă oră, care sunt în custodia și pe teritoriul Turciei, a mai afirmat Gușă, adăugând că ”acesta este un șantaj care miroase a butoi cu pulbere. Erdogan își permite să suspende Convenția Drepturilor Omului, pentru că habotnicia NATO din ultima vreme i-a pus în brațe armament periculos pentru regiune”.
Consultantul politic este de părere că SUA ar fi trebuit să intre ”într-o stare de alarmă” din momentul în care Erdogan ”s-a pus în genunchi” în fața lui Putin și premierul Turciei „s-a pus în genunchi” în fața lui Medvedev.
În opinia lui Cozmin Gușă, președintele Erdogan joacă după o strategie de prezervare a puterii personale și a camarilei sale. ”Acel puci a fost prefăcut, de carton. Eu cred că Erdogan a pregătit el însuși acel puci împotriva sa pentru a avea posibilitatea de a acționa masiv împotriva adversarilor săi. Este limpede că în Turcia regimul lui Erdogan vrea s-o înăbușe și, dacă va fi cazul, o va înăbuși chiar în sânge. Erdogan este un bolnav care are posibilitatea să-și impună prin șantajul pe două linii - explozia migraționistă asupra Europei și amenințarea armamentului NATO care se află în custodia sa -. Acest șantaj ar putea ajunge la paroxism în scurt timp”, a completat consultantul politic.
”Amenințarea lui Erdogan asupra blocului NATO este una care ne așază pe harta unui război mondial reînceput, instalat în ultimul an de zile”, a concluzionat Gușă.
Turcia suspendă temporar Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Decizia face parte din cadrul măsurilor adoptate după ce preşedintele Recep Erdogan a anunţat instaurarea stării de urgenţă. Vicepremierul Turciei, Numan Kurtulmuş, a explicat că autorităţile de la Ankara urmează exemplul Franţei, care a suspendat şi ea temporar Drepturile Omului, ca urmare a atentatelor de la Paris, din noiembrie 2013.
"S-a luat decizia declarării stării de urgenţă în Turcia pentru o perioadă de trei luni. Scopul stării de urgenţă este să luăm cele mai eficiente măsuri pentru a înlătura această ameninţare cât mai repede posibil. Este vorba despre o ameninţare la adresa democraţiei, a statului de drept şi la adresa drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor noştri", a declarat Erdogan.
Starea de urgenţă înseamnă puteri sporite pentru armată şi poliţie şi îi permite lui Erdogan să conducă prin decrete şi să ia decizii arbitrare, care nu pot fi controlate de alte instituţii. Practic, autorităţile au acum mână liberă să continue epurarea începută după puciul eşuat. Până acum, peste 60.000 de oameni au fost arestaţi, concediaţi sau suspendaţi. Printre ei se află 20.000 de angajaţi din Educaţie, suspendaţi în decurs de câteva zile, şi 8.000 de poliţişti din toată ţara, concediaţi la rândul lor. Aproximativ 9.000 de oameni au fost arestaţi, majoritatea militari, iar 3.000 de judecători şi procurori au fost suspendaţi din funcţie.