Grupul terorist Stat Islamic a devenit activ în sudul Afganistanului
Organizaţia teroristă Stat Islamic a început să aibă activităţi în sudul Afganistanului, efectuând recrutări şi chiar luptând împotriva insurgenţilor talibani, dezvăluie oficiali afgani, citaţi de CBS News.
Potrivit unor oficiali regionali afgani, un islamist identificat drept mollahul Abdul Rauf recrutează în sudul Afganistanului combatanţi pentru activităţile organizaţiei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).
Activităţi de recrutare au fost semnalate în provincia afgană Helmand (sud), confirmă generalul afgan Mahmood Khan.
"Numeroşi lideri tribali, comandanţi militari şi lideri ai consiliilor religioase musulmane (ulema) mi-au transmis că au fost condactaţi de mollahul Rauf, care i-a invitat să li se alăture", a precizat Khan.
Însă insurgenţii talibani i-au avertizat pe liderii tribali să nu se alăture reţelei teroriste sunnite.
Abdul Rauf a fost comandant militar în timpul regimului talibanilor din Afganistan (1996-2001). Islamistul a fost arestat după înlăturarea regimului taliban de către Statele Unite şi a fost deţinut la penitenciarul militar american de la Guantanamo Bay.
"Oamenii spun că membrii grupului Stat Islamic au arborat drapele negre şi chiar au încercat să dea jos steagurile talibanilor în unele zone", afirmă Saifullah Sanginwal, lider tribal în districtul Sangin. "Există informaţii că 19 - 20 de oameni au fost ucişi" în lupte între rebelii talibani şi militanţi ai grupului terorist Stat Islamic, adaugă el.
Este prima dată când oficiali afgani confirmă prezenţa unor membri ai grupului terorist Stat Islamic în Afganistan.