Grupul de la Vişegrad, anunţ de ultima oră în privinţa crizei imigranţilor
Statele membre ale Grupului de la Vişegrad sunt aproape în totalitate de acord în privinţa crizei imigranţilor, a afirmat, joi, preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, citat de agenţia de ştiri MTI. Astfel, liderii se menţin împotriva sistemului cotelor obligatorii al Uniunii Europene, scrie Mediafax.
Laszlo Kover a participat la şedinţa preşedinţilor parlamentelor din ţările membre ale Grupului de la Vişegrad, organizat la Stirin, în apropiere de Praga.
Cu ocazia vizitei de două zile la Praga, oficialul maghiar s-a întâlnit cu Milan Stech, preşedintele Senatului ceh, Jan Hamacek, preşedintele Camerei Deputaţilor din Cehia şi premierul ceh, Bohuslav Sobotka.
Kover a declarat că relaţiile bilaterale dintre Ungaria şi Cehia sunt excelente, adăugând că ar fi bine venit sprijinul Cehiei în litigiul iniţiat împotriva sistemului cotelor obligatorii al Uniunii Europene.
Mai multe articole despre:
0
măsuri
decizii
Uniune Europeană
Grup Visegrad
blocare criza imigrantilor