MENIU

GREVĂ GENERALĂ în Italia: Manifestaţii în 54 de oraşe

Grevă în Italia

Italienii au început, vineri, greva generală, la apelul celor două mari confederaţii sindicale care organizează în 54 de oraşe manifestaţii împotriva politicii economice şi sociale a Guvernului condus de premierul Matteo Renzi.

Zeci de mii de persoane au manifestat, vineri, în numeroase oraşe din Italia, împotriva reformelor economice şi sociale iniţiate de Guvernul condus de premierul Matteo Renzi, în cadrul grevei generale organizată de cele mai importante confederaţii sindicale.

Potrivit unor surse din cadrul sindicatelor, 50.000 de persoane au manifestat la Milano, 70.000 la Torino, 40.000 la Roma, 50.000 la Napoli, 15.000 la Palermo, în contextul în care aproape 50 de manifestaţii în total urmează să fie organizate vineri în Italia. Forţele de ordine nu au prezentat estimări cu privire la numărul manifestanţilor.

La Roma, manifestanţii au dat drumul în aer mai multor baloane cu imaginea premierului Matteo Renzi, având nasul lui Pinocchio, iar manifestaţia s-a încheiat vineri după-amiază.