MENIU

GREVĂ, după 32 de ani, în Marea Britanie, pentru mărirea salariului în sistemul de sănătate

Sute de mii de angajaţi ai Serviciului public britanic de Sănătate (NHS) sunt chemaţi să înceteze lucrul timp de patru ore, luni, în semn de protest faţă de refuzul Guvernului de a le acorda o mărire de salariu, scrie Mediafax.

La originea acestei greve, fără precedent din 1982 şi din perioada Thatcher, se află decizia ministrului Sănătăţii Jeremy Hunt de a sfida recomandarea unui organism independent de a mări cu 1% salariile.

Aceste măriri "sunt inabordabile şi vor ameninţa calitatea îngrijirilor acordate pacienţilor", a justificat ministrul în martie.

Însă argumentele sunt considerate inadmisibile de către sindicate, raportat la performanţa economiei britanice - în contextul în care se aşteaptă o creştere de peste 3% în 2014 - şi la sacrificiile consimţite în ultimii ani.

 

 Mai multe pe Mediafax