MENIU

Grecia, veste proastă după negocierile de la Bruxelles. Ce plan are FMI

Discuțiile începute sâmbătă la Bruxelles între Grecia și creditorii săi internaționali s-au încheiat duminică, fără a se ajunge la un acord, din cauza unor "divergențe importante" care continuă să existe între cele două părți, a indicat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de AFP.

"Propunerile Greciei sunt incomplete", a afirmat acest purtător de cuvânt, adăugând însă că președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, "rămâne convins" că o soluție "poate fi găsită până la sfârșitul lunii", când Grecia trebuie să ramburseze FMI o sumă importantă pe care ar putea să nu fie în măsură să o onoreze.

Pe de altă parte, o sursă din cadrul guvernului grec a calificat cerințele creditorilor Greciei — UE și FMI — ca "iraționale", imputând responsabilitatea eșecului unui acord în special Fondului Monetar Internațional. Potrivit sursei elene, poziția FMI a fost una "intransigentă și dură", întrucât a insistat asupra unor noi tăieri ale pensiilor și asupra creșterii TVA.