Grecia va recunoaște statul palestinian
Grecia se pregătește se recunoască statul palestinian în cadrul unui vot programat pentru marți în Parlament, în prezența președintelui palestinian Mahmoud Abbas, care a începe duminică o vizită la Atena, conform unei surse guvernamentale citate de AFP.
"Marți este prevăzut un vot în Parlament în cadrul unei ședințe solemne de recunoaștere de către Grecia a statului palestinian", în prezența președintelui palestinian, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.
Abbas urmează să se întâlnească luni cu președintele țării, Prokopis Pavlopoulos, apoi cu premierul Alexis Tsipras, cu care va susține o declarație de presă comună în cursul după-amiezii.
Marți, Abbas ar urma să asiste la votul din Parlament privind recunoașterea statului palestinian, după care va părăsi Grecia.
Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului grec a votat recent în unanimitate în favoarea recunoașterii statului palestinian de către Grecia și a făcut apel la plenul legislativului să aprobe acest text.
În pofida apropierii din ultimii ani dintre Grecia și Israel, în special în domeniul energetic, relațiile greco-palestiniene, în mod tradițional bune, nu au fost afectate, potrivit unei surse guvernamentale.
Premierul grec Alexis Tsipras a efectuat la sfârșitul lunii noiembrie o vizită în Israel și în teritoriile palestiniene. În cursul acestei vizite, Tsipras l-a invitat pe Abbas la Atena pentru a asista la votul de recunoaștere a Palestinei de către Grecia.
Zeci de țări au recunoscut statul palestinian, drapelul palestinian fiind ridicat la 30 septembrie pentru prima dată la sediul ONU din New York, un eveniment cu o mare încărcătură simbolică. Abbas a cerut atunci de la tribuna Adunării Generale a ONU ca Palestina să fie recunoscută ca stat cu drepturi depline.