Germania vrea să trimită trupe în flancul estic al NATO, inclusiv în România
Germania studiază posibilitatea de a trimite trupe în România şi în alte ţări din flancul estic al NATO pentru a descuraja acţiunile agresive ale Rusiei. Anunţul a fost făcut de Angela Merkel după o întâlnire cu premierul Letoniei şi vine după ce Barack Obama a cerut Germaniei să se implice militar în România, Polonia şi în ţările baltice.
La Berlin, Angela Merkel a anunţat în premieră că Germania ar putea să trimită soldaţi în România, Polonia şi în ţările baltice pentru a descuraja orice intenţii ostile ale Rusiei. Potrivit presei germane, un prim contingent de aproximativ 200 de soldaţi ar putea fi trimişi în Lituania.
Merkel a precizat însă că o astfel de desfășurare de trupe în ţările din flancul estic al NATO nu va fi 'în contradicție cu Actul Fondator NATO-Rusia'. Înțelegerea, încheiată în anul 1997, menţionează angajamentul Alianței faţă de Moscova că nu va amplasa baze permanente în România, Polonia sau în ţările baltice.
Anunţul de la Berlin a venit în urma unei întâlniri între cancelarul german şi preşedintele american Barack Obama, în cadrul căreia liderul de la Casa Albă a cerut Germaniei să se implice militar în România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia.
,,Vom continua să întărim apărarea aliaţilor noştri din prima linie, Polonia, România şi statele baltice. Trebuie să ne asigurăm că NATO îşi îndeplineşte misiunea tradiţională, dar şi că răspunde ameninţărilor din flancul sudic al NATO. Trebuie să apărăm securitatea fiecărui aliat.,, spune Obama.
De altfel, siguranţa statelor din est reprezintă un punct important al politicii externe a Casei Albe. Oficialii de la Pentagon au cerut pentru 2017 un buget de patru ori mai mare şi au anunţat că vor trimite în Europa de Est o brigadă de blindate. În caz de conflict, brigada ar putea forma o divizie completă împreună cu celelalte două brigăzi americane dislocate permanent în Europa.