Gaze lacrimogene și spray paralizant în parlamentul din Kosovo. Protest faţă de acordul cu Serbia
Membri ai opoziției kosovare au folosit marți gaze lacrimogene și spray paralizant în parlament, ultimul dintr-o serie de incidente de acest gen organizate în semn de protest față de punerea în aplicare a acordului de normalizare a relațiilor cu Serbia, relatează Reuters.
Protestul a fost organizat de liderul opoziției, Albin Kurti, care a folosit un dispozitiv cu gaze lacrimogene în sala de ședințe pentru a cere guvernului să renunțe la acordul de normalizare a relațiilor dintre Serbia și fosta sa provincie.
Parlamentarii, care ar fi trebuit să dezbată bugetul pentru anul viitor propus de guvern, au părăsit camera, însă se pare că au încercat să organizeze dezbaterea într-o altă încăpere. Albin Kurti a folosit spray paralizant împotriva forțelor de ordine.
O alianță formată din partide de opoziție, condusă de Partidul Autodeterminare al lui Kurti, se opune acordului încheiat în 2013 de Pristina și Belgrad, sub egida UE, care acordă zonelor cu etnici sârbi din Kosovo puteri locale mai mari și posibilitatea de a primit finanțare din partea Belgradului, creând o așa-numită 'asociație' de municipalități sârbe.
'Am folosit sprayul paralizant împotriva premierului și a guvernului pentru că ei au creat 'asociația' ', a declarat Kurti pentru Reuters în parlament. 'S-a întâmplat ca poliția să se afle într-un loc greșit', a mai spus el.