Gafă incredibilă: Barack Obama, descris ca fiind suspect de viol
Preşedintele american, Barack Obama, a fost descris din greşeală drept suspect într-un caz de viol de postul de televiziune Fox 5 San Diego, vineri, în timpul jurnalului de la ora 22.00, relatează The Independent, în ediţia electronică de luni.
"Singurul suspect în agresiunea sexuală de la SDSU nu va fi pus sub acuzare", a spus prezentatoarea, în timp ce pe ecran a apărut o fotografie a lui Obama.
Mai mult, sub fotografie se putea citi: "FĂRĂ ACUZAŢII". Eroarea nu a fost sesizată imediat, iar fotografia a rămas pe ecran până când a intrat înregistrarea video. Editorul Mike Wille a declarat că fotografia a rămas pe ecran timp de cinci secunde, dar a fost remarcată imediat în redacţie. El a precizat pentru publicaţia Times of San Diego că a fost un accident. "Nu a fost intenţionat", a explicat el. Întrebat de ce eroarea nu a fost recunoscută imediat în direct şi de ce nu s-au cerut scuze, Wille a declarat că "ei chiar nu ştiu când se produc lucruri minore ca acesta".
Dar duminică, la ora 22.31, Fox 5 a difuzat o declaraţie prin care şi-a cerut scuze public. "Vineri seara, la ora 22.00, am folosit în mod inadecvat o fotografie a preşedintelui Obama în timp ce transmiteam despre o ştire în legătură cu renunţarea la acuzaţii într-un caz local. Regretăm eroarea".
Mai multe pe Mediafax