MENIU

Gafă în Republica Moldova. Cum a mers în vizită la un copil cu nevoi speciale soţia lui Dodon

Prima doamnă din Republica Moldova a intrat în vizorul presei de peste Prut, după ce a mers în vizită la un copil cu nevoi speciale purtând o eşarfă de lux extrem de scumpă.

Astfel, potrivit site-ului preşedinte.md, Galina Dodon a donat fetiţei un cărucior performant, scutece şi produse de igienă, alimente pentru un regim alimentar special. Totodată, aceasta a declarat că va fi şi în continuare alături de fetiţe, iar în viitorul apropiat va asigura un curs de reabilitare pentru Maria, peste hotarele ţării.

Ceea ce a atras atenţia presei este un mic detaliu din ţinuta Galinei Dodon. Ea a ales să poarte o eşarfa marca Louis Vuitton, un brand de lux, costul acestei eşarfe fiind, conform site-ului oficial, de 445 de lire sterline.

Între timp, scrie perfecte.md, preşedintele Igor Dodon le-a cerut oamenilor de bună credinţă să o ajute financiar pe Prima Doamnă şi să doneze în conturile fundaţiei sale caritabile.

În timpul campaniei Dodon a declarat că trăieşte doar din salariu şi că, pentru a supravieţui, împrumută bani de la părinţi.

Mai multe articole despre:
Louis Vuitton eşarfă galina dodon