MENIU

G7: Talibanii vor trebui să răspundă pentru acţiunile lor în vederea combaterii terorismului şi asigurării drepturilor omului

Liderii G7 îndeamnă la calm

Talibanii aflaţi la putere în Afganistan "vor trebui să răspundă pentru acţiunile lor în vederea combaterii terorismului şi asigurării drepturilor omului, în special ale femeilor", au afirmat liderii G7 într-un comunicat comun dat publicităţii la finalul summitului lor virtual de marţi.

Liderii G7 (Grupul celor mai mari şapte economii avansate din lume, format din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, SUA) au îndemnat la "calm şi reţinere" şi au subliniat că Afganistanul nu ar trebui "să redevină niciodată un refugiu pentru terorism şi o sursă pentru atacuri teroriste împotriva altor ţări".

"Vom continua să luptăm împotriva terorismului cu hotărâre şi solidaritate, indiferent unde se află acesta", se spune în comunicatul comun, difuzat la finalul reuniunii la care au participat de asemenea secretarii generali ai ONU şi NATO.

G7 au stabilit drept "prioritate imediată" evacuarea compatrioţilor lor şi afganilor care au lucrat pentru ei, cerând totodată "oricărui guvern afgan" să "respecte obligaţiile şi angajamentele internaţionale ale Afganistanului în materie de apărare împotriva terorismului" şi de "apărare a drepturilor omului pentru toţi afganii, în special pentru femei, copii şi minorităţi". "Vom evalua guvernele afgane în funcţie de acţiunile lor, nu de declaraţiile lor", au subliniat liderii G7.

G7 a cerut de asemenea ca talibanii "să lucreze cu bună credinţă" la formarea unui "guvern inclusiv şi reprezentativ", cu "o participare semnificativă a femeilor şi grupurilor minoritare", notează AGERPRES.

Mai multe articole despre:
talibani g7 liderii ue afganistan