MENIU

Franţa dă o lovitură dură Rusiei, după negocierile de la Minsk

Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat joi seara că Franţa nu va livra navele Mistral Rusiei în urma armistiţiului încheiat la Minsk, aşa cum a scris presa rusă, apreciind că deocamdată "nu sunt întrunite condiţiile", notează Mediafax.

Presa rusă a scris că, în urma acordului de încetare a focului în estul Ucrainei încheiat joi la Minsk, după negocieri între liderii Rusiei, Ucrainei, Franţei şi Germaniei, Parisul ar putea autoriza livrarea celor două nave Mistral comandate de Rusia şi a căror vânzare a fost suspendată în noiembrie, relatează Les Echos în ediţia electronică.

Francois Hollande, prezent la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles, a dezminţit însă această informaţie, apreciind că "deocamdată nu sunt întrunite condiţiile". "Sper că vor fi într-o zi (...). Este clar că dacă se rezolvă totul (pentru reglementarea crizei ucrainene-n.r.) vor fi luate măsuri la nivel european pentru a reduce sancţiunile" adoptate împotriva Rusiei, a declarat Hollande, la finalul summitului. "Franţa se va putea înscrie în acest proces (...), dar încă nu suntem acolo", a adăugat el.

Franţa a decis în noiembrie 2014 să suspende livrarea celor două nave Mistral Rusiei, din cauza acţiunilor întreprinse de Moscova în Ucraina. Hollande a formulat atunci două condiţii pentru livrare: un armistiţiu respectat de toate părţile şi o dovadă tangibilă privind reglementarea politică a conflictului din Ucraina.

Mai mult pe Mediafax

Mai multe articole despre:
Rusia Franţa Minsk François Hollande Mistral