Hollande, la ONU: Nimeni nu-și poate imagina o soluție politică în Siria care l-ar include pe Assad
Președintele francez, Francois Hollande, a declarat, luni, că o tranziție politică în Siria presupune plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad, apreciind că "nimeni nu-și poate imagina o soluție politică" care l-ar include pe președintele sirian, informează agenția de presă AFP.
"Trebuie să facem totul pentru ca o tranziție politică să poată fi găsită pentru Siria, (însă) această tranziție presupune plecarea lui Bashar al-Assad. Nimic nu s-a schimbat", a declarat Hollande în fața jurnaliștilor, înainte de discursul său la Adunarea Generală a ONU.
"Rusia și Iranul au declarat că vor să se asocieze în găsirea unei soluții. Prin urmare, cu aceste țări trebuie lucrat, pentru a le spune că soluția tranziției trebuie să-l excludă pe Bashar al-Assad", a mai spus liderul francez.
Hollande a denunțat 'iluzia' președintelui sirian, care "vrea să ne facă să credem că dacă ești împotriva Daesh (acronimul arab al grupării jihadiste Statul Islamic), ești pentru Bashar al-Assad. Nu!", a declarat șeful statului francez.